Dacă mereu ai visat să tratezi gratuit animale de pe stradă sau din familii vulnerabile, ești în locul potrivit
Suntem prima întreprindere socială veterinară din România și în cadrul acestei campanii poți dona orice sumă, o dată sau lunar pe orice perioadă, pentru urgențele veterinare majore care ajung la clinica Sache.
Tratăm gratuit animalele de pe stradă și pe cele din familii vulnerabile.
Poți aduce orice animal în stare rea, iar noi îl vom trata și vom face tot ce putem pentru el.
Dacă știi, de asemenea, un vecin care nu-și permite să meargă la veterinar dar are un animal bolnav, îl poți trimite la noi.
În rest, prețurile din clinică sunt sociale, pentru restul categoriilor, ca să putem susține programul gratuit. Echipa medicală este are experiență cu cazuri complexe și are la dispoziție aparatură performantă.
Uneori suntem copleșiți de cazuri și de costuri, dar animalele nu trebuie să știe asta. De aceea, e important ca mulți oameni buni să se unească și să contribuie puțin, pentru că animalele din România au mai multă nevoie de ajutor ca niciodată.
Oferim acea șansă pe care animalele nici nu mai speră că o primesc, iar veselia unui animal salvat merită tot efortul.
Animalele fără familie au nevoie urgentă de medic, tu le poți ajuta
Primim în permanență cazuri de o cruzime sau neglijență sfâșietoare, dar viața acestor norocoși pe ultima sută de metri se schimbă complet de când ajung la Sache. Fii și tu parte din misiune, fiecare contribuție contează!
Credem că fiecare clipă din viața unui animal contează; din păcate, cea mai bună viață începe la majoritatea doar după ce ajung pe jumătate în viață, fizic și psihic, în cabinet.
Devino parte din comunitatea care face primii pași în medicina socială veterinară din România! Toate eforturile oamenilor din ultimele zeci de ani trebuie concentrate în medicină socială veterinară disponibilă național prin autorități, dar până atunci, suntem doar câțiva și tu poți deveni unul dintre noi!
Sună la poliție de câte ori vezi cruzimi sau neglijențe care pun în pericol viața animalelor! Citește OUG 175/2020 și legea 205/2004