Sache_banner designeri (4)

Avem ceva pe inimă!

Soarta animalelor vulnerabile, fără stăpân, care de multe ori ajung pe mâinile noastre, însă acum nu le mai putem cuprinde. Clinica veterinară nu mai face față numărului crescut de cazuri care au nevoie de îngrijire urgentă. Așa că am pornit un proiect ambițios pentru noi și revoluționar pentru medicina veterinară socială din România: construcția spitalului Sache Hospital exclusiv din donații. Acesta este locul în care necuvântătoarele care nu au pe nimeni vor beneficia gratuit de salvarea și îngrijirea de care au nevoie. În rest, se vor practica prețuri sociale, reinvestind peste 90% din profit în proiect.

Pentru strângerea de fonduri destinată primului spital veterinar social comunitar, am adus laolaltă o serie de designeri români inimOSi care au scos la vânzare creațiile lor personalizate.

⇒ Comanda se face prin formularul din josul paginii și nu include costul de transport (15lei).

Inima ta mare înseamnă o șansă la viață pentru animăluțele în nevoie și suflete mai liniștite pentru oamenii care ar vrea să le salveze, dar nu au resursele necesare. Alege să porți un design inimOS și un procent între 10-100% din vânzări va fi donat către cauza noastră caritabilă! Fii inimOS. Dragostea pentru un animal schimbă vieți.

Sache_banner designeri (5)

Prin această campanie îl onorăm pe Sache, cățelul căruia îi datorăm totul, al cărui destin se împletește cu cel al numeroaselor vieți pe care le atinge. Povestea lui este din păcate una universală, fiind abandonat de mic pe stradă, rănit grav și apoi salvat de asociație.

Sache a ajuns să aibă un impact concret asupra altor animale, inspirând numeroase operațiuni de salvare: 2,000 animale anual, oferind peste 12,000 sterilizări gratuite, găzduind și reabilitând peste 300 de suflete. Acum acesta are 17 ani, a ajuns la vârsta venerabilă a pensionării și supervizează în tihnă construcția spitalului. Pentru toată contribuția sa, Sache a primit și o medalie de onoare sub forma unui medaliOS.

Împreună, inspirăm o lume întreagă să dăruiască din inimă animalelor singure, pentru că sufletele lor nu merită ce se întâmplă în România anului 2024. Un management eficient al populațiilor de câini și pisici, precum și mai multe campanii de educație și sterilizare pot soluționa șirul nesfârșit de cazuri grave care se întâmplă din neglijență și cruzime extremă.

FĂ-ȚI UN CADOU ȚIE ȘI ANIMALELOR

DESCOPERĂ
DESIGNERI INIMOȘI

Artiștii locali s-au unit în această campanie pentru a crea sub diverse forme inimi pentru Sache, din inimă pentru fiecare inimă! Cumpără și tu o creație din această colecție cu scop nobil și o donație între 10-100% din valoarea produsului (în funcție de fiecare colaborare în parte) va fi redirecționată către finalizarea construcției Sache Hospital.

LionHearts

Aceste decorațiuni realizate de fondatoarea Sache, Laura Fincu, capturează esența experiențelor și emoțiilor femeilor puternice. Fiecare este un capitol unic, dedicat iubirii lor pentru animale și viețile lor pline de culoare. Sunt însoțite de magneți pentru a fi expuse pe frigider, iar ediția de sărbători își va găsi cu ușurință loc în/sub brad.

COD PRODUS LionHearts chipuri formă inimă: LH1; LionHearts decorațiuni: LH2 (aripi); LionHearts decorațiuni: LH3 (câine pisică); LionHearts decorațiuni: LH4 (câine pisică cerc); LionHearts decorațiuni: LH5 (lăbuță); LionHearts decorațiuni: LH6 (înger aripi mici); LionHearts decorațiuni: LH7 (îngeraș aripi mari).
*

*având diverse modele, design-ul decorațiunii comandate va fi surpriză, dezvăluit la primirea coletului. Dacă doriți un model anume, vă rugăm să-l descrieți în secțiunea de comentarii.

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Datorez acestor creații liniștea după o zi solicitantă de muncă la clinica și spitalul Sache. Ele sunt o formă de evadare de la cazurile grave pentru care ne luptăm zilnic, un refugiu de la suferința unor suflete care nu se pot apăra sau îngriji singure. În plus, cred în puterea artei de a ajunge la sufletele oamenilor, dincolo de cuvinte, construind punți de empatie și sprijin între cei care își dedică viața îngrijirii animalelor și comunitățile pe care le deservesc.

Valea Copilăriei

Este un centru de activități pentru copii, ce organizează o gamă variată de ateliere (senzoriale, art & craft, pictură). El a pornit de la ideea de a ne întoarce la amintirile copilăriei, când alergam pe ulițe desculți. Este un loc creat cu suflet, pentru copii de toate vârstele.

COD PRODUS
Valea Copilăriei figurine - VC

 

De ce dăruiește inimi?

Povestea celor doi căței ai Veronicăi de la Valea Copilăriei va fi actualizată în curând.

Miss H and Friends

"Miss H and Friends" este un brand românesc de haine pentru copii ce propune un stil asortat cu spiritul copilăriei: jucăuș, relaxat, colorat, surprinzător, creativ ... pur și simplu ALTFEL! Se inspiră din lucruri care le plac - artă, marea, înghețata, datul în leagăn și fac totul cu pasiune căci misiunea echipei este să-i surprindă pe cei mici și să-i inspire să fie ei însuși creativi. Pe scurt, îmbracă copiii cu bucurie!

Tricou inimOS de colorat pentru băieți/fete 

Tricoul se colorează cu carioci speciale pentru textile; le vei primi de la noi, împreună cu produsul (gratis). Cariocile sunt permanente și rezistă în timp la spălari multiple în masina de spălat (temp 30 – 40 grade). Compoziție: Bumbac organic 100%. Material certificat GOTS și OEKO-TEX Standard 100. Setul de carioci Centropen – 10 culori este oferit cadou la achiziționarea tricoului.

Specificați mărimea dorită în comentarii. Prețul include transportul pe teritoriul României.

 

 

COD PRODUS Miss H tricou - MH

De ce dăruiește inimi?

Coco, Hera, Trongo, Tziganu, Mushi si Șoni sunt cei care ne-au făcut sa ne alăturăm acestui proiect. Ghiciți voi cine-i ce 🙂

Ei sunt norocoși sa primească iubire și îngrijire și tare ne-am dori ca toate animalele sa poată simți grija noastră.

Mica Cera

A fost odată ca niciodată o fetiță iscusită și curioasă, pe nume Mica Cera. Ca orice fetiță, Mica Cera avea visuri mărețe: să coloreze și să înfrumusețeze lumea în care trăia. Curioasă din fire, a-nceput explorarea lumii magice a porțelanului. A descoperit munți de farfurii, livezi întregi de ceșcute și copaci plini de pandantive, ce așteptau nerăbdători să fie împodobiți cu pete de culoare. De atunci, ea își urmează drumul știind că a găsit rețeta unei vieți pline de magie și pasiune: modelează visuri din lut și culoare!

Pandantiv: Inima Anatomică Neagră

Inimă anatomică din porțelan, modelată și pictată manual. De culoare neagră cu accente din aur coloidal, montata pe lanț din inox aurit. Dimensiuni: cca 3.5x4.5x1cm

Termene de livrare: produse aflate in stoc 2-3 zile lucratoare, altfel 10-12 zile lucratoare

COD PRODUS
Mica Cera pandantiv negru - MCn
Mica Cera pandantiv rosu - MCr

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Suntem la rândul nostru iubitoare de animale, cu 5 pisici care fac parte din familie și nu ne putem imagina viața fără ele. Cunoaștem proiectul asociației, care este chiar din zona noastră, și ne alăturăm cauzei pentru că este nevoie de mai multă conștientizare cu privire la situația blănoșilor fără stăpân și mai multe soluții pentru a le îngriji și trata atunci când este necesar.

Utopic

Utopic by Mona Vulpoiu a fost creat în 2005 din dorința de a exprima iubirea pentru viață, natură, divinitate, tot ce ne înconjoară. Piese unice sau colecții limitate combină elemente din vocabularul comun într-un spațiu de contraste și texturi, texturi organice și studii ale plantelor forjate în foc, ca și cum ar fi poezii scrise pe corpuri. Creează mici sculpturi de bijuterii, proiectate să fie expuse pe corp, dar și mici instalații de artă. Procesul de creare este meditativ, concentrându-se asupra piesei.

Inimă anatomică placată cu argint și rășină din colecția Sus să avem inimile. Dimensiuni: înălțime: 1,4 cm.

Îngrijire: Evitați contactul cu parfumuri, loțiuni, fixativ, săpun, sare, clor sau alte lichide și substanțe chimice. Curățați bijuteriile delicat cu apă călduță și lăsați-le să se usuce bine. Sau, și mai bine, ștergeți-le ușor cu o lavetă moale pentru bijuterii. Depozitați și protejați bijuteriile atunci când nu le folosiți, într-o pungă ermetică sau o cutie pentru bijuterii.

COD PRODUS Utopic Heart Pin - Uhp

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

♡ Făcut dintr-o singură inimă către alta ♡ Bijuterii pentru suflet ♡ Iubește viața și viața te va iubi înapoi ♡

Cel mai important ♡ sus să avem inimile ♡

Ruvix

Crede cu tărie în lucrul bine făcut. Sunt mai mult decât o companie producătoare de tricouri, oferind o gamă variată de produse și printuri, produse de calitate și modele care te reprezintă.

Tricourile de copii pot fi comandate pe vârste și culori diferite (alb/negru). Menționați detaliile în comentarii.

COD PRODUS Ruvix tricou - RX

De ce dăruiește inimi?

Tricourile inimOASE sunt gândite pentru copiii care cresc în spiritul empatiei și al respectului față de animale.

@inimaOglinda

@inimaOglinda este cea mai jucăușă broșă din lumea aceasta mare, în care se reflectă tot ce-ți este drag. Cel mai frumos ne-a lasat vorbă Micul Prinț: „Limpede nu vezi decât cu inima”, așadar ce ne spune el e să ne aducem inima mai sus și să privim prin filtrul ei. Târziu am înțeles că mai întâi trebuie să ne privim pe noi, adica să ne iubim întâi pe noi, ca să-i putem iubi pe ceilalți. Și, dacă reușim să ne privim așa, vedem că suntem toți într-o mare oglindă, că bucăți din noi întâlnesc mereu bucăți din celălalt. Broșa-inimă e despre noi în relația cu celălalt, e infinită în sensul că o umpli cu ce vrei tu, cu lucrurile/cei de care te apropii: omul iubit, animăluțul care-ți ține companie, un cer la apus, cafeaua de dimineață, Fontana di Trevi în vacanță. Un concept original Veronica Soare, creatoarea de caleidoscoape și de minuni pe Camino.

COD PRODUS broșă @inimaOglinda: VS

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Eu și Lola ne-am alăturat poveștii Sache din iubire pentru căței și pentru oamenii care își fac partea in comunitate și societate pentru animalele nimănui.

Spitalul Sache reprezintă o inițiativă minunată, o șansă unică de a oferi animalelor fără stăpân îngrijirea medicală de care au nevoie și pe care o merită. Am simțit că este de datoria mea, ca iubitor de animale implicat activ de-alungul vieții mele să susțin această cauză.

Îmi doresc ca @inimaoglinda • Om inimOS să le reamintească oamenilor de puterea lui împreună și fiecare să cuprindă si să oglindească tot ce iubește: zâmbetele celor dragi, fețișoarele drăgălașe ale animalelor lor de companie, frumusețea din această lume.

NICOMADE.ME

Broșa Nicomade.me este realizată manual din lut polimeric. Bulinele aurii sunt pictate cu o culoare acrilică și apoi este acoperită cu un strat lucios de rășină UV.
Acul de prindere de tip broșă este din oțel inoxidabil.

* Dimensiune: 2 x 1.8 cm. Fiecare broșă vine ambalată pe un cartonaș. Stoc limitat la 20 bucăți.

Nico, creatoarea din spate, este specializată în modelarea din lut polimeric a portretelor personalizate de animaluțe, pornind de la câteva poze oferite de stăpânii acestora.

COD PRODUS broșă Nico.made.Me: NMM

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Iubesc animalele și activitatea brandului meu este strict legata de ele. Am și un animaluț de companie găsit pe scara blocului și adoptat: pisicuța mea, Coffee, de care sunt foarte atașată și m-a ajutat să văd altfel lumea de cand o am.

IUTTA

Din dor de dragoste absolută, care depășește barierele timpului și ale spațiului și ne ajută să devenim cea mai bună versiune a noastră, Iutta a lucrat în atelier acest accesoriu din piele, în formă de inimioară, decorat cu motive florale stilizate, inspirate din detaliile autentice românești, străvechi, brodate pe iile purtate cu mândrie de mamele și bunicile noastre. Iutta este un brand atent și responsabil față de mediu, cu produse care devin o amintire de preț pentru generațiile viitoare și nu aparțin doar unui trend.

COD PRODUS Iutta portmoneu rosu: ITr; Iutta portmoneu negru: ITn

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Am spus 'da' fără ezitare din dragul de animale și bucuria pe care o avem când vedem astfel de inițiative. Gradul nostru de conștientizare, nivelul de evoluție colectiv crește atunci când ne raportăm cu grijă și responsabilitate față de ele. Cei trei mușchetari ai noștri (pisicile Bliss, Luna și Cali) duc o viață de boieri, dar asta nu este valabil pentru toate animalele. E minunat că și blănoșii care nu au avut noroc să aibă un stăpân pot fi îngrijiți de oameni cu suflet.

Alina Tudorache

Cerceii din porțelan translucid, fin și delicat, lucrat manual de Alina Tudorache și decorați cu aur, sunt accesorii elegante și diafane, apreciate pentru rafinamentul lor. Aceste bijuterii combină arta tradițională a modelării porțelanului cu tehnici de decorare cu aur, rezultând în piese unice și deosebit de sofisticate. 

Cerceii din porțelan sunt fragili și trebuie manevrați cu grijă. Timp de producție: 2 săptămâni.

COD PRODUS Alina Tudorache cercei cu 3 elemente: AT1*; cercei inimi mici: AT2; cercei inimă mare: AT3; cercei cu gaură inimă: AT4

*de menționat în comentarii forma de inimă sau geometrică

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Mă bucur din tot sufletul ca pasiunea mea pentru bijuterii și porțelan o sa poată să ajute animalele din țara noastră.

LAURA OLARU

Mini Love este o geanta realizată din piele naturală texturată, care pune în valoare instant orice ținută. Se închide cu o capsă și are un buzunar interior. Este o piesă versatilă ce poate fi purtată atât în timpul zilei, dar și seara, ca și geantă clutch.

Brandul Laura Olaru a apărut din dragostea infinită pentru genți, aceste articole care ne completează, ne definesc și în care purtăm zilnic frânturi din identitate. Născute pentru utilitate, dorite pentru a desăvârși ținutele și alese pentru o extensie a personalității. Locul unde o carte cu poveștile trecutului, telefonul cu tehnologia viitorului și micul secret al frumuseții tale se întâlnesc pentru a arăta lumii cine ești.

COD PRODUS Laura Olaru geanta: LO*

*de menționat în comentarii culoarea dorită (negru, roșu, fucsia, verde, turcoaz, vernil, galben, albastru)

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Iubesc tot ce este viu și vreau să susținem dăruirea și dragostea celor implicați în proiectul Sache. Tomiță, motanul familiei, are aproape douăzeci de ani și ne-a inspirat să ne alăturăm campaniei.

BuzduBijoux

Magazin online de bijuterii personalizate, care te fac să te simți special. Contribuie la campanie cu brățară cu bănuț de argint, gravat cu text 'Om inimOS', dar și un bănuț de inox, gravat cu textul 'MedaliOS' pentru zgarda animăluțului de companie.

COD PRODUS Buzdu Bijoux bănuț brățară: BBb; bănuț zgardă: BBz

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Un suflet care cere și oferă doar iubire. Atunci când este sănătos...Un suflet care poate avea nevoie uneori de îngrijire, de pansament nu doar pentru inimioara lui bună, dar și pentru o rană. 4 labute gata să te iubească, să se joace cu tine, să îți șoptească fără cuvinte ca ești iubit. Nici nu trebuie să te cunoască...el te caută. Și când are nevoie de tine, joaca-te cu el, mângâie-l și contribuie la finalizarea acestui spital comunitar, ca să fii sigur ca va avea îngrijirea de care are nevoie. Știu că ești OM InimOS și am creat aceste accesorii BuzduBijoux special pentru tine, în semn de recunoștință. Îți mulțumesc! Am încredere că vei contribui la îndeplinirea acestui vis, care este Sache Hospital.

CU INIMĂ

Atelier de frumos, cu articole vestimentare și accesorii brodate manual, doar materiale naturale. Tricouri cu inimă de dăruit sau de purtat cu inima la vedere.

COD PRODUS Cu Inimă tricou: CI

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Cele mai frumoase povești pe care le întâlnim în copilărie sunt cele care ne istorisesc despre prietenia dintre om și animal. De aici se trag cele mai valoroase învățăminte despre loialitate, încredere, sacrificiu și dragoste necondiționată. Ca mulți dintre dumneavoastră, am și eu acasă un prieten pe viață, care mă așteaptă, se bucură și îmi oferă dragoste necondiționată.

Pentru el și pentru toate sufletele necuvântatoare, am ales să ne implicăm în acest proiect. Sache este vocea tuturor animăluțelor mai puțin norocoase din țara noastră. Să ne amintim celebrul citat din Micul Prinț al lui Antoine de Saint-Exupéry care spune că: „Ai devenit odată pentru totdeauna responsabil pentru ceea ce ai îmblânzit.”

ATELIER INIMIOARĂ

INimioara este un mic atelier din București, în care s-au unit bunica, mama și tata, pentru a crea hainuțe confortabile, deosebite și practice pentru copii.

Din colecție se pot achiziționa pentru campanie: salopeta cu inimă brodată din muselină 100% bumbac, mărime 3-4 ani și tricoul cu inimă brodată cu in 100%, mărime 1-2 ani. Stoc limitat.

COD PRODUS INIMIoara rochie: INr; INIMIoara salopeta: INs; INIMIoara tricou: INt

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Primul "copil" este ciobănescul nostru carpatin, Hodor, în vârstă de 7 ani. Este cel mai înțelept, iubitor și protector. Îl luăm cu noi tot timpul, oriunde mergem. Este cel mai bun cățel din lume și îl iubim!

The Halfmoon Cats

Colier cu pandantiv în formă de semilună, lucrat manual cu rășină epoxidică și flori naturale uscate. Floricelele sunt culese și uscate/presate, unele fiind chiar și din Islanda. Agățătorile pandantivelor și lanțișorul sunt din argint 925, iar suportul pandantivului din oțel inoxidabil. Lungime lănțișor: 45cm. Stoc limitat la 4 comenzi.

The Halfmoon Cats este un brand de ilustrații și obiecte lucrate manual cu pisicuțele semilună.

ATENȚIE! Stoc epuizat momentan.

COD PRODUS The Halfmoon Cats colier: THC

DE CE DĂRUIEȘTE INIMI?

Iubesc animalele și încerc să fac tot ceea pot pentru a le ajuta. Iar atunci când nu mă pot implica direct, vreau măcar să ajut financiar persoanele și asociațiile care fac asta. Am trei pisici și nu-mi pot imagina o zi fără ele 🤍.

formular de comandă a produselor

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Produs dorit
Va rugam sa bifati casuta daca sunteti de acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Ajutorul tău este vital pentru a termina construcția spitalului. Spațiul pe care îl avem în prezent a devenit demult prea mic pentru nevoia mare. Am avansat cu ajutorul oamenilor buni ca tine, care știu că sunt singura șansă a animalelor: am cumpărat spațiul, am turnat fundația și am început construcția. Acum, trebuie sa o terminăm.  Mai sunt doar detaliile.

Vom avea două recepții separate, pentru căței și pisici, 2 săli de consultație, 2 săli de internări - câini și pisici, un laborator, o sală de radiologie, un hol preoperator și postoperator, sală de chirurgie cu 6 mese, un centru de training, vestiare, bucătarie și alte anexe administrative.

Iată cum arată spitalul chiar acum:

ORICE ALEGI PENTRU TINE, DĂRUIEȘTI ȘI ANIMALELOR

ÎȚI MULȚUMIM!